CASA PÎRJA – PENSIUNE AGROTURISTICĂ *

DESCRIERE

Dacă doriți să vă reconectați la spațiul rural autentic, să experimentați viața la țară, să vă bucurați de natură și aer curat, Casa Pîrja este alegerea perfectă!

O casă tradițională maramureșeană, restaurată cu grijă și respect față de valorile autentice, vă așteaptă!

Situată în Breb, într-o grădină superbă, Casa Pîrja vă oferă cazare în două camere tradiționale, cu mobilier și decorațiuni autentice, pentru a simți și trăi din plin viața la țară.

Veți putea gusta bucate delicioase, gătite cu grijă și pricepere de către gazdă, din ingrediente locale, respectând rețetele locului.

Pentru cei care iubesc natura și activitățile în aer liber există numeroase posibilități: puteți alege o drumeție către obiectivele naturale cele mai cunoscute din zona destinației de ecoturism Eco Maramureș sau puteți explora zona pe bicicletă, sunt numeroase trasee marcate în zonă!

Maramureșul întreg este un muzeu în aer liber, așa că doar o simplă plimbare pe ulițele satului va fi prilej de îmbogățire spirituală și de admirare a vestitelor porți maramureșene și a bisericilor din lemn, simbolurile satelor noastre, cunoscute în toată lumea.

De asemenea, zona Maramureșului Istoric, cu Cimitirul Vesel, Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Săpânța Peri, orașul Sighetu Marmației cu Memorialul Durerii, Mocănița din Viseu de Sus este ușor accesibilă.

 FACILITĂȚI

  • Grădină
  • Parcare privată

SPECIAL

  • Mâncare tradițională, preparată preponderent din ingrediente locale

CAPACITATE: 8 persoane în 2 spații de cazare

LOCAȚIE: Breb nr.347, comuna Ocna Șugatag,  Maramureș

CONTACT:         

Andrei  Petreuș, Sînziana Petreuș

Telefon: 0745056953

Email: petreusii@yahoo.com

Facebook: @Casa-Pirja