Pensiunea: Mara *** (Desești)

DESCRIERE

Într-un spațiu binecuvântat, cu peisaje superbe și oameni  gospodari și ospitalieri, chiar pe malul răului Mara se află pensiunea cu același nume: MARA! Fiind situată pe un drum lateral, departe de forfota ”civilizației” este un loc unde te poți regăsi pe tine însuți și unde te poți încărca cu energiile transmise de răul emblemă al Maramureșului Istoric: Mara!

Spațiul,liniștea și blândețea specifice Maramureșului se găsesc din belsug aici. Ești înconjurat de atenția discretă a gazdelor și de efortul lor de a face să te simti bine.

Toate alimentele de la Pensiunea Mara sunt obținute din fermele proprii sau de la producătorii locali, iar grija cu care sunt gătite te vor face să te simți cu adevărat răsfățat.

Iar dacă te întrebi ce poți face în Mara, îți vom spune că vei putea descoperi o zonă în care tradițiile și obiceiurile sunt încă păstrate cu sfințenie, în care prelucrarea lemnului e un meșteșug ridicat la rang de artă și doar o simplă plimbare prin sat te va face să descoperi la fiecare pas adevărate bijuterii arhitectonice. Și dacă încă nu te-am convins, îți spunem doar că biserica din lemn monument UNESCO din Desești se află la mică distanță, iar o vizită acolo va fi prilej de regăsire spirituală și de conectare cu divinitatea.

Și asta nu e tot! Deși Maramureșul e recunoscut în primul rând datorită bisericilor și porților din lemn, a tradițiilor și obiceiurilor, în destinația de ecoturism Eco Maramureș vei avea ocazia să te reconectezi la natură, pentru că de aici pornesc trasee de drumeție montană către principalele obiective naturale din zonă: Creasta Cocoșului și Tăurile Chendroaiei, Cheile Tătarului. Poți explora zona și pe bicicletă pentru că există 164km de trasee marcate. Iar dacă simți că o plimbare în vecinătatea satului e tot ce-ți dorești, avem o veste bună:  în Desești a fost marcat recent un traseu de drumeție ușoară între sate!

De aici puteți ajunge ușor și către atracțiile din zona mai mare a  Maramureșului istoric: Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel, Memorialul Durerii de la Sighetu Marmației, Mocănița din Viseu de Sus.

FACILITĂȚI

  • Acces gratuit la internet WiFi
  • Facilități de grătar
  • Terasă, grădină
  • Parcare privată

SPECIAL

  • Preparatele servite sunt gătite cu ingrediente proaspete din gospodăria proprie sau de la localnici.
  • Loc de relaxare amenajat chiar pe malul răului Mara, care curge chiar la marginea proprietății.
  • Se acceptă tichete de vacanță.

CAPACITATE: 10 persoane în 5 spații de cazare

LOCAȚIE:  Nr. 322, 437135 Deseşti, Maramureș,

CONTACT

Maria Merca

Telefon: 0749 459331

Email: pensiuneamaradesesti@yahoo.com

Website: www.pensiuneamaradesesti.ro

Facebook: @pensiuneamaradesesti