Delicii locale

Hrana maramureșeanul, indiferent care e aceea, nu-i destul să fie gustoasă – trebuie, înainte de toate, să țină de saț. Lucru ușor de înțeles, de vreme ce muncile agricole, lucrul la pădure și creșterea animalelor sunt activități mari consumatoare de energie. Tocmai de aceea bucătăria locului e consistentă și hrănitoare, bazată pe carne și lactate, cartofi și fasole, mămăligă și fructe – fie ele mere, pere ori fructe de pădure.

Gazdele de la pensiuni vă vor întreba, de obicei înainte să ajungeți, ce anume să vă gătească la fiecare masă. E unul dintre privilegiile pe care le ai când stai la localnici, care n-au motive să se încadreze, asemeni restaurantelor, într-un meniu fix – mai ales dacă musafirul lor are poftă de ceva anume. În Maramureș, mai ales, te simți mai degrabă rudă venită de la oraș decât turist; te simți cocoloșit, de parcă ai fi ajuns la o mătușă a cărei bucurie e să te vadă ridicându-te mulțumit de la masă.

Dacă însă gazdele nu vă întreabă, cel mai probabil veți primi la micul dejun omletă din ouă aduse din cuibar, lapte de la vaca din grajd – sau de la vreun vecin, urdă și caș de la stână, miere și dulcețuri din cămară. La prânz, dacă nu sunteți ieșiți pe dealuri sau prin sat, veți primi o farfurie plină cu zamă de carne sau de păstăi și poate o tocană de hribi ori niște curechi umpluți (așa le zic moroșenii sarmalelor). Cât despre cină, așteptați-vă la mămăligă cu brânză și jumări sau cu plăcinte umplute cu brânză, cartofi și pancove (un soi delicios de gogoși).

Sunt puține felurile tradiționale fără carne, lactate și ouă; dacă ar fi să vă mutați în Maramureș, șansele să rămâneți vegetarian s-ar subția cu fiece zi.

“A fi vegetarian” e ceva ce maramureșenilor le e străin, deși respectă cu sfințenie posturile mari de dinaintea sărbătorilor. Fiți îngătuitori dacă-i veți vedea zâmbind încurcați atunci când cereți meniu vegetarian. O fac pentru că nu-s deloc siguri că vor putea întinde o masă adevărată fără ceea ce pentru ei înseamnă “mâncare bună” – mai precis carne, brânză, lapte și ouă. Dar chiar și așa, se vor da peste cap să vă pregătească ce știu ei mai gustos.

Un cuvânt de atenționare: Când mânânci tot din farfurie sau bei tot din pahar, moroșenii vor înțelege că mai vrei – și, fără să mai întrebe, îți vor umple la loc farfuria sau paharul, până să apuci tu să zici „nu, mulțumesc, nu mai pot”.

Și încă ceva: Nu există masă fără horincă și/sau afânată, varianta mai ușoară a horincii, preparată cu afine, pentru femei. Încercați să nu refuzați. Pentru maramureșean, să refuzi băutura e o amarnică dezamăgire – ba chiar, pentru unii, e de-a dreptul o jignire.