Descriere
Breb – un sat pitoresc care și-a clădit faima pe păstrarea tradițiilor și integrarea naturii în viața satului. Vom explora satul și împrejurimile sale și vom descoperi cum omul poate coabita cu viețuitoarele sălbatice prin practicile din bătrâni care respectă ritmul naturii. Vom cerceta, vom descoperi, ne vom întrece și vom trage concluzii legate de efectele activității umane asupra mediului, cele bune şi cele rele, pentru a putea face alegeri inteligente în viitor.
Cui se adresează: școli publice & private, afterschools, ONG-uri cu aplecare către educație, sportivilor care sunt legitimați în asociații sportive din destinație și împrejurimile acesteia.
Vrei să aduci ineditul în tabere, cantonamente, activități extrașcolare și să diversifici activitățile programate, dorești să organizezi mai eficient activitățile din Săptămâna Verde si Săptămâna Altfel, vrei să oferi elevilor o experiență unică în natură pentru a modela comportamente prietenoase cu mediul, cauți sprijinul unui specialist in organizarea acestor activități ?
CE VOM FACE?
- Explorăm fânețele, cu sute de plante, flori, ierburi și o mulțime de viețuitoare! Ce știm despre ele? Ce importanță au și cum această practică a modelat peisajul local?
- Ce sunt coridoarele ecologice? Vom învăța despre aceste fâșii de vegetație naturală care conectează păduri, fânețe și terenuri agricole și permit animalelor, mari și mici să circule liber în căutare de hrană și adăpost.
- Omul și natura înconjurătoare, viața satului și utilizarea terenurilor. Deciziile noastre pot proteja sau pot dăuna naturii! Hai să vedem cum putem avea grijă de ea!
- Povestea lemnului în viața satului. Vom parcurge ulițele Brebului în căutarea celor mai frumoase gospodării cu case și porți din lemn. Vom afla cum oamenii locului au utilizat această resursă prețioasă pentru toate cele necesare traiului.
- Om versus natură – vom aduna obiecte reprezentative/relevante, pe care, la finalul zilei, le vom expune într-un colaj. La final, un moment de reflecție legat de acțiunile noastre de zi cu zi și impactul acestora asupra mediului înconjurător.
Activitate organizată de Asociația Ecologic – Baia Mare, tel.: 0745332022, Edit Pop
Destinată unui grup de max 25 de elevi/sportivi
Preț/ persoană – 70 lei (Prețul nu include transportul până la locul desfășurării activității)
Se recomandă îmbrăcăminte/încălțăminte potrivite pentru activități în natură
Reviews
There are no reviews yet.