Povestea Lânii

0 out of 5

Descoperim ce rol are lâna în identitatea Maramureșului

Mărimea grupului: minim 4 – maxim 20 persoane.
Disponibil în perioada: 21 – 22 august 2021

Tarif adulți: 350 Lei
Tarif copiii între 6 -14 ani: 210 Lei

În prezent, acest produs nu este în stoc și este indisponibil.

SKU: . Categorie:

Descriere

Ziua 1 – Pe urmele lânii,  în natură

Drumeție de o zi la stână, la 1000 m altitudine, sub emblamaticul vârf Creasta Cocoșului din Masivul Gutâi. În această zi vei afla mai multe despre creșterea animalelor în satele destinației – vei intelege modul în care se organizează stânele, cum se pășunează, cum se mulg oile, vei descoperi rețete originale pentru prepararea cașului și a urdei. 

Vom urca apoi la Creasta Cocoșului, diadema de stâncă a Gutâiului – punctul de belvedere perfect din care vom urmări de la înălțime cel mai important coridor ecologic pentru viețuitoarele sălbatice din Carpați, parte a destinației Eco Maramureș. 

Traseu de dificultate medie, cu plecare și sosire în Breb, cu o lungime totală de 22 km și diferență de nivel de +700 m. 

Ora plecării:  10:00

 

Ziua 2 – Magia transformării

Vom explora satele de pe Valea Cosăului, vizitând gospodării și oameni harnici care transformă lâna în piese ale portului popular și în nelipsitele cergi și carpete ce împodobesc gospodăriile localnicilor din Maramureș. Pieptănată manual cu daracul ori mecanic cu foșalăul acționat de apa râului Cosău, lâna este împărțită în caiere, pusă pe furcă și toarsă manual de către femeile din sat. Păstrată în nuanțe naturale sau vopsită în culori vegetale după rețete străvechi, lâna este pusă în tiară și țesută de mâinile dibace ale localnicelor. 

Pănura, țesătura obținută, este bătută în piuă două zile neîntrerupt pentru a se îndesa. Apoi, este spălată în vâltoare, fiind pregătită să devină îmbrăcăminte de iarnă: gube, cioareci și pieptare. Dacă ești curios, ești invitat să-ți încerci abilitățile la tors și la țesut. Vei putea lua cu tine amintiri… de lână: trăistuțe multicolore, papuci de casă sau cuverturi care să-ți țină de cald pe timpul iernii.  

Locul și ora plecării: Budești, ora 11:00

 

Mărimea grupului: minim 4 – maxim 20 persoane.

Disponibil în perioada: 21 – 22 august 2021

 

Pachetul include: două zile de excursii ghidate

Pachetul nu include: transportul, masa și cheltuieli personale ale turiștilor

 

Tarif adulți: 350 Lei

Tarif copiii între 6 -14 ani: 210 Lei

0 out of 5

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Povestea Lânii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *