Descriere
Ziua 1 – Păduri virgine
O zi de drumeție în pădurile virgine care găzduiesc ultimii arbori giganți din Maramureş. Pădurile seculare de la Strâmbu Băiuț sunt mostre ale ultimelor ecosisteme terestre din Europa formate fără o influență umană semnificativă.
Pădurea are un rol esențial în păstrarea identității culturale a comunităților locale – acestea au creat o adevărată „civilizație a lemnului” în decursul timpului. Istoria, filozofia de viață și tradițiile din aceste sate sunt strâns legate de pădurea care le adăpostește. Ghidați de specialistul forestier, vom descoperi misterele pădurilor naturale ce odinioară acopereau marea majoritate a teritoriilor și vom înțelege rolul acestora ca sursă de inspirație, resursă și energie în viața localnicilor de-a lungul timpului.
Pădurile seculare de la Strâmbu Băiuț sunt eșantioane ale habitatelor naturale existente în regiune cu valoare de arhetip, unice în zona Munţilor Carpaţi, fiind incluse în patrimoniul Mondial UNESCO.
Ziua 2 – Civilizația lemnului
În această zi vom descoperi viaţa arhaică construită în lemn a Maramureșului, care mai persistă în unele locuri, într-o lume aflată în continuă schimbare. Vom parcurge pe jos satele Desești și Budești în căutarea elementelor de identitate arhitecturale ale acestor zone. Vom vizita două biserici de lemn folosite şi astăzi de localnici: biserica Sf. Parascheva din Desești (1770) și biserica Sf. Nicolae din Budești (1643) – ambele incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Plimbându-ne pe ulițele satelor, vom descoperi simbolurile precreștine sculptate în lemnul masivelor porți maramureșene și vom afla mai multe despre ingenioasele instalaţii tehnice ţărăneşti din lemn, acţionate de apă.
Știai că micile clopuri maramureșene sunt și ele confecționate din material lemnos, mai precis din talaș? Ca să te convingi de măiestria transformării lemnului în cea mai purtată piesă a portului popular bărbătesc, vom poposi la meșterul de pe valea Cosăului care confecționează aceste clopuri și contribuie la păstrarea identității acestor locuri.
Mărimea grupului: minim 4 – maxim 12 persoane.
Disponibil la cerere.
Pentru turiștii aflați deja în destinație, pachetul include: două zile de excursii ghidate, transport cu microbuz în ambele zile, cu punct plecare / întoarcere prestabilit.
Pachetul nu include: masa și cheltuieli personale ale turiștilor
Tarif: 85 Euro/persoană pentru grupuri de 4 – 6 persoane
55 Euro/persoană pentru grupuri de 7-10 persoane
40 Euro/persoană pentru grupuri de 11-12 persoane
Pentru turiștii care își planifică vacanța în zonă, pachetul include: două zile de excursii ghidate, transport cu microbus în ambele zile, cu punct plecare / întoarcere prestabilit, o noapte de cazare cu demipensiune în rețeaua locală de ecoturism din Budești sau Desești.
Pachetul nu include: masa de prânz din ziua 1 și ziua 2 și cheltuieli personale ale turiștilor
Tarif: 120 Euro/persoană pentru grupuri de 4 – 6 persoane
90 Euro/persoană pentru grupuri de 7-10 persoane
75 Euro/persoană pentru grupuri de 11-12 persoane
Supliment single 15 Euro/persoană
Reviews
There are no reviews yet.