Descriere
Ziua 1 – Fânul în viața satului
O zi de tură în care vom descoperi şi fotografia viaţa rurală integrată în natură, pe valea Râului Mara. Plecarea în drumeție se face de la pensiunea Pintea Haiducul de unde vom urca pe terasamentul fostei căi ferate ce străbate zona de livezi și fânețe ale satului Desești, departe de forfota drumului. Vom descoperi aici natura lucrată de mâna omului din care se naște peisajul cultural aparte al Maramureșului cu clăile de fân răspândite cât vezi cu ochii. Vom intra în vorbă cu localnicii care lucrează pământul și vom afla tainele făcutului de fân – de la cosit, greblat, întors, uscat la soare, înălțat în căpițe, în clăi, la urcat în car, transportat în șopru ori în grajd și dat de hrană animalelor.
Vom traversa apoi Râul Mara pentru a ne întoarce la punctul de pornire prin terenurile agricole terasate și pajiștea satului.
Traseu de dificultate ușoară cu o lungime totală de 7,5 km.
Bonusul zilei – vizitarea bisericii de lemn Sf. Parascheva (1770) inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, care se află pe primul tronson al traseului parcurs.
Ziua 2 – Diversitatea de specii a fânețelor
Satul Breb – vom face o plimbare plăcută și vom fotografia fânețele pline cu flori în vecinătatea satului, bucurându-ne de mireasma îmbătătoare a aerului care te împresoară de peste tot. Este firesc să fie așa, căci iarba aceasta așternută la picioare nu este una oarecare, ci este o iarbă în care cresc zeci și sute de specii de flori, care n-au cunoscut nici pesticidele, nici îngrășămintele chimice. Și mai este și muzica fânețelor: cântările greierilor și ale albinelor, ascuțitul unei coase, scârțâitul carelor cu fân ce brăzdează câte un drum de țară.
Întorși în sat, ne vom delecta cu bucate tradiționale pregătite de socăcița satului, așezați tot în natură, în livada pregătită pentru turiști.
O zi în care ne vom încânta simțurile și ne vom documenta despre cum trăiesc în Maramureș albinele, cum se păstrează biodiversitatea pajiștilor, cum se păcălesc prin aceste locuri timpul, stresul și gălăgiile citadine.
Traseu de dificultate ușoară, lungime totală 6 km, cu plecare/întoarcere în Breb.
Mărimea grupului: minim 4 – maxim 12 persoane.
Disponibil la cerere.
Pentru turiștii aflați deja în destinație, pachetul include: două zile de excursii ghidate cu punct plecare / întoarcere prestabilit, masa de prânz de tip brunch în Breb în cea de-a doua zi a programului.
Pachetul nu include: masa de prânz din ziua 1, transport și cheltuieli personale ale turiștilor
Tarif: 50 Euro/persoană pentru grupuri de 4 – 6 persoane
40 Euro/persoană pentru grupuri de 7-10 persoane
35 Euro/persoană pentru grupuri de 11-12 persoane
Pentru turiștii care își planifică vacanța în zonă, pachetul include: două zile de excursii ghidate cu punct plecare / întoarcere prestabilit, masa de prânz de tip brunch în Breb în cea de-a doua zi a programului, o noapte de cazare.
O noapte de cazare cu demipensiune în rețeaua locală de ecoturism din Breb.
Pachetul nu include: masa de prânz din ziua 1, transport și cheltuieli personale ale turiștilor
Tarif: 90 Euro/persoană pentru grupuri de 4 – 6 persoane
75 Euro/persoană pentru grupuri de 7-10 persoane
70 Euro/persoană pentru grupuri de 11-12 persoane
Supliment single 15 Euro/persoană
Servicii opționale disponibile: transport cu microbuz (la cerere).
danizaharie
O experiență de neuitat
Eduard
Deosebit