Lacul Morărenilor

Aproape de Breb, unul dintre cele mai fermecătoare sate ale României, găsiți Lacul Morărenilor – un lac aproape circular, adânc de 20 metri în punctul maxim, care s-a format printr-o alunecare de teren. Azi lacul e alimentat de un pârâu cu debit constant și de izvoare subterane, iar surplusul se scurge în Valea Mare, unul dintre afluenții râului Mara.

La Lacul Morărenilor, care se întinde pe 20 ha, puteți ajunge printr-o drumeție care urcă până la 853 metri – sau cu bicicleta. Pe lângă păsările din diverse specii, printre care se numără rața sălbatică mare, în lac și în jurul lui trăiesc viețuitoare de toate felurile: broasca roșie de munte, șopârla de munte, buhaiul de baltă cu burtă galbenă, corcodelul mic și chiar vipera. Găsiți și plante specifice locului – trifoiul de baltă, ţăpuşica, aninul negru, alunul, salcia aurie, socul.

De pe lac se vede bine, în depărtare, partea împădurită a Crestei Cocoșului  – dar pentru asta aveți devoie de altă zi și de altă drumeție.

DACĂ AVEȚI NEVOIE DE ÎNDRUMĂRI, le găsiți la agenția locală de turism Greenway Tour, care vă poate ajuta cu sfaturi sau chiar vă poate organiza excursii de o zi în rezervație, în funcție de activitățile pe care le alegeți. Tot la Greenway Tour puteți afla informații despre pachete turistice de mai multe zile în care să includeți și alte tipuri de activități.

Traseul turistic care accesează  Rezervația Lacul Morărenilor:

  • Breb – Lacul Morărenilor – Tăurile Chendroaiei – Drumul Măriuței – Masa de Piatră – Rezervația Creasta Cocoșului, marcaj cruce roșie. Download coordonate traseu

Vezi harta aici

Harta Creasta Cocoșului – Lacul Morărenilor – Tăurile Chendroaiei